Psihologie
Greutatea
si cintul
Taurul este, pe
de o parte, un semn de Pamint: elementul cel mai dens,
mai solid, mai stabil; pe de alta parte, este un semn
Fix, factor de cristalizare, de condensare.
Un "secundar"
Aceasta fixitate
poate fi pusa in legatura, fara nici o ezitare, cu proprietatea
caracterologica denumita "secundaritate" (Le
Senne). Este socotit "secundar" cel la care
impresiile primite isi inscriu lent actiunea in psihism,
dar pot ulterior sa-si exercite influenta asupra comportamentului.
"Secundarul" amortizeaza prezentul ca prin
forta unui volant care uniformizeaza viteza ajungind
sa suprapuna peste impresiile actuale o multitudine
de impresii trecute. Este marcat de evenimente, a caror
urma o pastreaza mult timp: aceasta are la el aspectul
unor dire lungi ce sapa o brazda grea in strafundurile
fiintei care, prin intermediul prezentului, resimte,
regindeste, rumega trecutul. Ca sa spunem tot, dar fara
nici cea mai mica intentie peiorativa, tipul Taur este
un rumegator psihic.
Ca atare, dependenta
sa fata de trecut conditioneaza in intregime un aspect
al caracterului sau. Se mentine mult timp sub efectul
unei emotii, al unei rani, al unui doliu. Este constant
in afectiuni, fidel in atasamentele sale; isi pastreaza
prieteniile din copilarie, ii place sa revina in satul
natal. Persista in indispozitii, in remuscari, persevereaza
in devotament, dar si in ranchiuna. Se supune obisnuintelor,
e devotat ordinii invariabile a zilelor, reluarii lucrului
dupa divertismente, este rutinier, pisalog, se agata
de prejudecati la care nu renunta, se orienteaza spre
actiuni pe temnen lung. Astfel impresiile se acumu-leaza
mult timp in el si explodeaza brusc in acte neprevazute,
pe care anturajul le intelege greu. incapatinat, ramine
inaccesibil sfaturilor, opune rezistenta schimbarilor
si adaptarilor rapide, se pliaza anevoie diversitatii
mediului sau rasturnarilor de situatie. Este amenintat
de automatisme, dar viata sa mentala se sistematizeaza.
Actioneaza intr-o conformitate riguroasa cu principiile
sale, fidel cuvintelor si gindirii lui; nu poate suporta
nerespectarea angajamentelor; constient de drepturile
si de datoriile sale, este un om dintr-o bucata.
Afrontul il afecteaza
urcind in el precum aciditatea dupa o digestie proasta:
rana morala se cicatrizeaza, dar nu se vindeca: ea revine
o data cu vremurile rele, ca un reumatism fidel. Sanatatea
psihica a tipului Taur depinde mult de masura in care
isi stapineste rumegarea aceasta mentala si se debaraseaza
de un trecut adesea prea stinjenitor.
"Secundaritatea"
este si mai accentuata la acest tip, cind la nastere
predomina Saturn.
Un lent
Aceasta proprietate
confera unitate personajului Taur, dar nu se explica
decit partial; putem s-o includem intr-o constelatie
psihologica mai vasta, care atinge valori mai profunde.
Intr-adevar, rumegarea
coincide cu un ritm vital foarte incetinit. Lasat in
voia sa, acest limfatic-nervos este un vegetativ, a
carui natura e lenta in miscari si in emotionari. Parca
ar avea o masa enorma de incalzit. Sigaud si Corman
au descris tipul lent ca pe un subiect cu forme corporale
masive (Kretschmer, la rindul sau, ii aseamana pe lenti
cu cicloidele cu forme rotunjite), cu o sensibilitate
marginita, cu inteligenta greoaie, care isi pune putine
probleme, dar le duce pina la capat; ei 1-au asimilat
cu tipul planetar Pamint; ar fi putut sa-1 asimileze
cu tipul Taur inferior, care este terian. Acest vagotonic,
amortit de pasivitate vegetativa, inclinat sprc melancolie,
descurajare, pesimism este imaginea constanta a Taurilor
cu dominanta rece (Luna si Saturn). Coeficientul lor
slab de activitate si emotivitate nu le ingaduie sa
iasa din acest plan psihologic elementar.
Dar, cind Taurul
are cit de cit o dominanta "calda" (Marte,
Soarele, Jupiter), vedem cum emotivitatea si activitatea
cresc in el; o data lansat pe sina, el se solidifica
in viteza atinsa si urmeaza drumul drept, folosind forta
masei sale ca sa rastoarne obstacolul si urmarindu-si
scopul cu o incapatinare neobosita.
Totusi, la orice
Taur, exista o lentoare initiala, deoarece el este ca
acest personaj al lui Giono:
"...Omul
strabatut, imbibat, greoi si lumios de efluviile, de
influentele, de cintul lumii."
Prin aceasta acumulare
progresiva, intreaga dispozitie isi schimba orientarea:
nervosul rece, neemotiv, taciturn se transforma intr-un
sangvin cald, mai degraba hiperemotiv, optimist, expansiv,
facut sa fie fericit. Personajul care, adineauri, era
placid, linistit, odihnitor, daca nu chiar adormit,
este acelasi, acum cind are un acces de furie in care
debordeaza preaplinul vitalitatii sale.
Un instinctiv
"oral"
Dupa instinctul
focos al Berbecului, cel a Taurului dezvolta gustul
de a trai, apararea fata de primejdii, stapinirea lumii,
inflorirea vietii personale in siguranta si confort
material.
Fie ca este asemenea
cicloidei "mari si bune" al lui Kretschmer,
sangvinul traditional sau alt tip, Taurul e in primul
rind si intotdeauna o fiinta sanatoasa, instinctiva,
in contact direct cu natura universala. Instinctele
sale sint imperioase iar senzualitatea, debordanta.
Sanatatea sa deplina ii confera bogatie datorita importantei
capitalului sau, ea il ancoreaza in realitate, dar tinde
sa-1 instaleze si intr-un egoism sau o indiferenta confortabile.
Instinctele sale
dominante sint cele ale radacinilor: capteaza, apuca,
absorb. Sub aspect psihanalitic, Taurul este un tip
oral desavirsit, ale carui pulsiuni sint toate cuprinse
in miscarea de a absorbi (a suge, a se hrani, a apuca...).
Sa amintim in treacat si ca celui de-al doilea semn
zodiacal i s-a atribuit gura, orificiul de asimilare
al tubului digestiv. Taurul este in primul rind un avid;
aprig la cistig, instinctele sale de proprietar predomina:
vrea sa aiba cit mai mult posibil. De aceea lacomia
este un simtamint pe care il cunoaste bine. Aceeasi
pornire posesiva domnestc si in sfera afectiva, Taurul
devenind repede gelos pina la obsesie. Da impresia ca
nu poate trai fara sa inghita cit mai mult din lucrurile,
obiectele si fiintele care il inconjoara.
Evident, aceasta
natura instinctiva se afirma cu atit mai mult cu cit
in tema lui domina planete instinctive: in special,
Marte si Jupiter.
Se poate intelege
legatura dintre acest complex oral - asociat cu mama,
cu doica - si bahicul pe care il vom descrie acum, ca
si dragostea de natura, de pamint, pe care o cunoaste
intens tipul Taurului. Intr-adevar, se stie ca psihanalistii
deceleaza fixatia materna prin echivalentele ei simbolice:
o dragoste excesiva pentru natura, pamint, ierburi,
fructe, tot atitea simboluri ale mamei.
Dionisiacul
Un astrolog de
orientare spiritualista defineste asttfel aceasta fire:
"Cine vrea sa inteleaga tipul Taur trebuie sa aiba
mereu prezenta in minte receptivitatea magnetica a Substantei
atragind energia pozitiva care o impregneaza, o satureaza
si se formuleaza prin intermediul ei si sa-si aminteasca,
de asemenea, ca facultatea de perceptie a acestui semn
este senzorialitatea prerationala."
Pentru el viata
este o sarbatoare, o hora din care se inalta toate incintarile
terestre. Ea este si un cint al sclaviei; sclavie: cuvintul
nu e prea tare, deoarece tipul este guvemat de ceea
ce poseda - pasiune senzuala, dorinta de a cistiga,
atasamentul fata de un obiect sau de o fiinta pina la
a-i deveni sclav coplesit. Iata Taurul prizonier, literalmente
subjugat.
Ne dam seama ca
la o asemenea fire poate sa existe teama de substanta
lasata in voia actiunii energiilor incontrolabile care
risca sa o invalideze; este vorba de spaima elementului
pasiv supus fortelor instinctului, materia taurina servind
drept cutie de rezonanta pentru apelurile din strafunduri.
Cind echilibrul se fringe, talazurile din strafund inalta
dense virtejuri interioare si pot da cale libera unei
navaliri a dezordinilor, Pan devenind atunci o infernala
divinitate devastatoare.
Cind Marte are
mai multe prerogative la nastere, se pot produce valuri
si mai brutale. In orice caz, minia devine mai puternica.
Aceasta minie taurina este tipic secundara: impasibil
fata de unul sau mai multe renghiuri (spre deosebire
de Berbec, care sare in sus de fiecare data), acest
tip isi rumega ranchiuna in tacere, mentinindu-si placiditatea
obisnuita; dar va exista o picatura de apa care va face
sa se reverse ulciorul; atunci, nativul din Taur se
va dezlantui brutal, pierzind orice masura, descarcind-si
dintr-o data toata violenta acumulata. Cu exccptia unor
asemenea stari trecatoare, tipul acesta este, in viata
de zi cu zi, o fire pasnica, impaciuitoare, complezenta,
plina de bonomie, simpla si afectuoasa.
Inteligenta
Inteligenta tipului
caracteristic pentru zodia Taurului dezvaluie un spirit
realist si practic cu mult bun simt, care vede lucrurile
cu simplitate si le judeca sanatos. Are "un fir
de plumb" de care nu se desparte niciodata; de
altfel, nu se pierde in nori. Inteligenta nu trebuie
sa incetcze niciodata sa fie eficien-ta; ea trebuie
sa slujeasca utilizarii, exploatarii sau consumarii
lucrurilor. De aceea, el are intru totul spiritul utilizatorulul
de drept, care intelege sa se serveasca de obiecte si
sa se instaleze practic in viata materiala.
Mintea lui incepe
prin a gindi cu miinile: are o inteligenta care pipaie
si se afirma in rezonanta obiectului cu care are de-a
face. Aceasta inteligenta este deci facuta sa evolueze
in concret, la contactul realitatii pe care nu trebuie
s-o paraseasca niciodata.
Aceasta minte
trebuie totusi sa se teama sa creada prea mult in aparente;
nativul este mai mult ca oricine victima iluziei simturilor.
in plus, simtul realului e prea adesea limitat la perceptia
utilitara a lucrurilor, adica la viziunea ingusta a
individului practic. Bun observator, cind interesul
sau este trezit, calmul Taur, pe care nu-1 prea stinjeneste
emotivitatea, poate cel putin sa aspire la o prima estimare
obiectiva. Mai mult, chiar daca imaginatia sa e vie
si sufera influenta incintarii senzoriale, ea respecta
un real tangibil, caruia fiinta ii apartine cu toti
porii ei. Aceasta imaginatie, care va deveni creatoare,
nu pune piedici facultatilor sale de inregistrare. Nativul
observa cu atentie, concentrindu-se asupra punctelor
precise care se retin, iar memoria sa e fidela. Dar
asimileaza incet lucrurile, asupra carora este obligat
sa revina de mai multe ori. Trebuie cu adevarat sa-si
indese ideile in cap. in schimb, stie ca tot ce a asimilat
mintea sa este cistigat o data pentru totdeauna, retinut
intr-o continua si durabila disponibilitate. Aceasta
inteligenta este, de altfel, mai sensibila la permanenta
si greutatea ideilor, decit la stralucirea si nostimada
lor.
Un asemenea tip
se increde mai curind in convingerea interioara dobindita
prin propria sa senzatie, decit intr-o judecata elaborata
prin intelect; in contact cu lucrurile, el mai mult
simte decit analizeaza. O data ce a tras o concluzie,
aceasta este definitiva iar nativul e putin susceptibil
de a se lasa influentat. Se stie, de altfel, ca ii trebuie
timp ca sa inceapa ceva; dar, dupa ce a luat o decizie,
nu mai revine asupra alegerii facute. Inteligenta sa
nu face decit sa urmeze acelasi proces. Se va vedea
la sfirsitul capitolului ca inteligenta nativelor din
Taur este nu numai conservatoare, dar si ferm hotarita
sa "pastreze conservatorismul".
|