|
Ce trebuie
sa stie o incepatoare
Este de la sine
inteles ca orice femeie doreste sa aiba un corp
suplu, o musculatura cu un tonus ridicat, o flexibilitate
si o rezistenta fizica cit mai ridicate. Pe vremea
celebrului pictor Rubens, femeia trebuia sa fie
"plinuta", chiar grasa, astazi insa,
pentru a fi atractiva, ea trebuie sa fie supla
si atletica. Evident pentru a obtine aceste calitati
femeia moderna trebuie sa practice un sport si
sa urmeze un regim alimentar corespunzator. Expertii
in domeniul sanatatii si al conditiei fizice recomanda
un program de exercitii aerobice de trei ori pe
saptamina care sa dureze cite 20-30 de minute.
Exercitiu aerobic este definit ca fiind orice
exercitiu care ridica ritmul pulsului la 60-80%
din ritmul maxim pentru 20-30 de minute. Pentru
a determina care este pulsul de maxim puteti utiliza
urmatoarea formula: 220 - virsta dumneavoastra
= ritmul maxim al pulsului. Deci pentru cineva
care are virsta de 20 de ani ritmul maxim este
de 200 batai pe minut, iar exercitiul pe care
il efectueaza trebuie sa-i ridice pulsul la 60-80%
din 200, deci la 120-160 batai pe minut, pentru
a fi considerat un exercitiu aerobic. Cele mai
utilizate exercitii, in acest scop, sunt: alergarea,
inotul, ciclismul, marsul, gimnastica aerobica
etc. Atentie, in timpul exercitiului trebuie sa
fiti capabile sa respirati cu usurinta si sa puteti
vorbi. Daca, respiratia si vorbitul devin dificile
reduceti intensitatea exercitiului, cu timpul
va va creste capacitatea aerobica si veti putea
exersa mai intens. De asemeni este necesar sa
efectuati o incalzire usoara inainte de a incepe,
pentru a evita neplacerile (intinderi, crampe,
etc). Iata citeva exercitii de incalzire pentru
cei care vor sa alerge sau sa faca gimnastica
aerobica:
1. Mers pe loc cu ridicarea exagerata
a genunchilor timp de un minut.
2. Aplecari laterale pentru intinderea
muschilor abdominali numiti "oblici".
3. Fandari laterale pentru intinderea
muschilor aductori situati in partea interna a coapselor.
4. Fandari in fata pentru intinderea
muschilor gambei.
5. Intinderi ale muschilor femurali
situati in partea din spate a coapsei.
6. Intinderi ale coapsei.
Dupa efectuarea acestei incalziri puteti incepe exercitiul
dorit. Daca sunteti incepatoare este bine sa faceti
doar cite 5 minute in prima saptamina si sa adaugati
cu timpul minute si intensitate antrenamentului dumneavoastra
pina ajungeti la nivelul recomandat.
|